Ideal Vita Logo

Oleuropeina – antioxidant de patru ori mai puternic decât vitamina C

Atunci când am pus bazele proiectului Alphaxyn Trio, am acordat prioritate naturii și darurilor sale de mii de ani. Unul dintre aceste mari daruri, este măslinul, în a cărui frunze se găsește o substanță antioxidantă extrem de puternică și biocompatibilă cu organismul uman: oleuropeina.

O parte din proprietățile vindecătoare ale măslinului sunt cunoscute încă din antichitate, măslinul fiind folosit cu succes și atunci pentru valoarea nutritivă și curativă pe care o oferea înaintașilor noștri.

Măslinul este menționat de cel puțin 60 de ori în Biblie, mai mult decât oricare alt copac. Semnificația lui era de pace, sănătate și abundență.

O istorie atât de bogată și cercetările din secolele noastre, scot la iveală noi și noi întrebuințări pentru sănătate a acestui arbore miraculos.

Îndelung studiată în laborator, frunza de măslin și compușii acesteia  îi uimesc pe cercetători prin efectele rapide și de lungă durată pe care le are tratamentul asupra afecțiunilor grave. Aceasta este eficientă în special  problemele cardiovasculare, afecțiuni ale sistemului nervos, afecțiuni pulmonare, hepato-biliare, diabet, gută, dureri reumatice, articulare etc.

Dovezile clinice susțin efectele antibacteriene, antifungice și antiinflamatorii ale oleuorpeinei la nivel de laborator. Un extract lichid obținut din frunze proaspete de măslin a câștigat atenția internațională atunci când s-a demonstrat că are o capacitate antioxidantă aproape dublă față de cea a extractului de ceai verde și cu 400% mai mare decât cea a vitaminei C. *

Cum funcționează oleuropeina pentru a reduce tensiunea arterială

Una dintre cele mai întâlnite cauze ale tensiunii arteriale necontrolate, o reprezintă rigiditatea arterială crescută. Această lipsă de elasticitate, debutează din arteriole (artere periferice mici), apoi se extinde la cele mai mari.

Oleuropeina scade această rigiditate, îmbunătățește funcția endotelială prin modularea fluxului canalelor de calciu și astfel ajută la menținerea sub control a tensiunii arteriale.

Disfuncția endotelială este una dintre primele etape ale întăririi arterelor (ateroscleroză), care apare atunci când se acumulează plăci în pereții arteriali. Aceste plăci blochează în cele din urmă fluxul sanguin și pot declanșa un atac de cord sau un accident vascular cerebral.

Frunzele de măslin cresc producția de oxid nitric (o moleculă care ajută la relaxarea vaselor de sânge) și reduc producția și activitatea unor molecule numite metaloproteinaze matriciale responsabile de vulnerabilizarea și deteriorarea plăcilor.

Oleuropeina ajută deasemenea la prevenirea oxidării colesterolului LDL care precede arteroscleroza.**

Oleuropeina în diabet

Atunci când glicemia crește incontrolabil, organismul se confruntă cu un stres oxidativ care declanșează inflamații și leziuni tisulare ce accelerează proceul de îmbătrânire.

Oleuropeina încetinește digestia amidonului în zaharuri simple, reduce absorția lor în intestin crescând absorția glucozei. Ea protejează astfel țesuturile de daunele oxidante cauzate atunci când glucoza se leagă de proteine în procesul numit glicare.

Oleuropeina întărește și alte sisteme naturale antioxidante din organism, maximizând protecția lor asupra factorilor externi responsabili cu procesul de oxidare celulară.

Studiile arată că administarea de frunze de măslin diabeticilor a redus nivelul hemoglobinei  A1c, a zahărului din sânge și a insulinei plasmatice responsabile cu dezvoltarea diverselor forme de cancer la care sunt predispuși diabeticii.***

Oleuropeina protejează împotriva declinului cognitiv

În prezent, se înregistrează o creștere a numărului de populație îmbătrânită la nivel mondial. Acest proces de îmbătrânire este adesea legat de declinul cognitiv al unor funcții, cum ar fi pierderea memoriei sau a vitezei de procesare.

Deoarece boala Alzheimer nu poate fi încă vindecată, se depun eforturi considerabile pentru a întârzia cel puțin acest declin cognitiv în rândul persoanelor în vârstă, în scopul de a menține și prelungi calitatea vieții acestora.

Acest lucru poate fi realizat și prin abordări non-farmacologice, cum ar fi desfășurarea de activități fizice, antrenamentul cognitiv sau aderarea la o dietă mediteraneană (MedDiet). Una dintre componentele MedDiet – uleiul de măsline extravirgin (EVOO) – are beneficii considerabile pentru sănătate. Scopul acestei analize este de a examina efectul consumului de EVOO asupra întârzierii declinului cognitiv în rândul persoanelor în vârstă. Metodologia se bazează pe o analiză a literaturii de specialitate a surselor disponibile găsite pe tema cercetării în trei baze de date recunoscute: Web of Science, Scopus și PubMed.

Rezultatele studiilor in vitro și in vivo indică faptul că aportul regulat de EVOO este asociat cu îmbunătățirea funcțiilor cognitive, ceea ce înseamnă că acest ulei poate avea un efect neuroprotector și ar putea preveni în mod pozitiv dezvoltarea demenței, în special a demenței Alzheimer. Se crede că oleuropeina este responsabilă pentru această eficacitate. În plus, este nevoie, de asemenea, de realizarea mai multor studii controlate randomizate sau studii longitudinale observaționale pentru a confirma eficacitatea efectului benefic pentru sănătate al EVOO asupra întârzierii declinului cognitiv.

Rezultatele unui studiu efectuat pe șoareci susțin și oferă o perspectivă mecanică asupra efectelor benefice împotriva neurodegenerării asociate cu Alzheimer ale unui polifenol îmbogățit în uleiul de măsline extravirgin, o componentă majoră a dietei mediteraneene.

Acestora, li s-a administrat oleuropeină agliconă, care le-a îmbunătățit semnificativ performanța cognitivă. ****

Frunza de măslin este deosebit de puternică atunci când este utilizată în combinație cu alți antioxidanți. Cunoscând acest lucru, am creat un produs unic, revoluționar: Alphaxyn Trio.

Pe lângă extractele de oleuropeină, în Alphaxyn Trio regăsim polifenoli din frunze de ceai verde, extract de scoarță de pin sălbatic, astaxantină, acid alfa lipoic, vit C, Zinc și Seleniu organic în doze perfecte pentru menținerea sănătății la orice vârstă.

Comprimatele cu eliberare prelungită, asigură un aport optim de substanțe active și contribuie la reușita curei de însănătoșire cu antioxidanți naturali.

Bucură-te de darurile naturii și comandă Alphaxyn Trio – cocktail revoluționar de antioxidanți naturali, meniți să îți readucă starea de armonie și sănătate!

Incearcă Alphaxyn TRIO!

Alphaxyn TRIO este un supliment alimentar bogat în oleuropeina ce susține funcționarea optimă a inimii și a creierului, combate stresul oxidativ și îmbătrânirea prematură și întărește sistemul imunitar.

 *Dr. Stevenson, L,. et al. Oxygen Radical Absorbance Capacity (ORAC) Report on Olive Leaf Australia’s Olive Leaf Extracts, Southern Cross University, 2005.

** Susalit E, Agus N, Effendi I, et al. Extractul de frunze de măslin (Olea europaea) eficient la pacienții cu hipertensiune arterială în stadiul 1: comparație cu captoprilul

***Wainstein J, Ganz T, Boaz M, et al. Extractul din frunze de măslin ca agent hipoglicemiant atât la subiecții diabetici umani, cât și la șobolani. J Med Food. 2012 Jul;15(7):605-10.

Gonzalez M, Zarzuelo A, Gamez MJ, Utrilla MP, Jimenez J, Osuna I. Hypoglycemic activity of olive leaf. Planta Med. 1992 Dec;58(6):513-5.

Simon D, Balkau B. Diabetul zaharat, hiperglicemia și cancerul. Diabetes Metab. 2010 Jun;36(3):182-91.

****  Grossi C, Rigacci S, Ambrosini S, Ed Dami T, Luccarini I, Traini C, et al. (2013) The Polyphenol Oleuropein Aglycone Protects TgCRND8 Mice against Aß Plaque Pathology. PLoS ONE 8(8): e71702. *sursă

Comanda acum Alphaxyn TRIO!

235 RON doar 70 RON

70% Reducere

sau la telefon: 0785.884.433

Renumita cântăreață de muzică populară Maria Ghinea a încercat antioxidantul nostrul. Vezi aici ce a avut de împărtășit.

IdealVita utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a IdealVita cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.